DORIN DRUHORA

Studiu: Apocalipsa

07 - Filadelfia - Apocalipsa 3 v7-13

Apocalipsa 3 v7-13

"7. Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:
8. „Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
9. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.
10. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.
11. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.
12. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.”
13. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”
" - Apocalipsa 3 v7-13

Lista predici din acest studiu:

01 - Studiu introductiv - Apocalipsa 1 v1-20
02 - Efes - Apocalipsa 1 v19; Apocalipsa 2 v1-7
03 - Smirna - Apocalipsa 2 v8-11
04 - Pergam - Apocalipsa 2 v12-17
05 - Tiatira - Apocalipsa 2 v18-29
06 - Sardes - Apocalipsa 3 v1-6
07 - Filadelfia - Apocalipsa 3 v7-13
08 - Laodicea - Apocalipsa 3 v14-22