CORNELIU MARCU

Studiu: Legământ

16 - Participând cu regularitate la întrunirile bisericii - Evrei 10 v15-25

Evrei 10 v15-25

"15. Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16. „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”,
17. adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
18. Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
19. Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
20. pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
21. şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22. să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
23. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
25. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.
" - Evrei 10 v15-25

Lista predici din acest studiu:

01 - O salvare sigură - Romani 13 v1-14
02 - Dragostea frățească I - Romani 13 v8-10
03 - Dragostea frățească II - 1 Corinteni 13 v1-13
04 - Întrebările învățătorului - Ioan 6 v49-71
05 - Urmăndu-i pe conducători - 2 Samuel 15 v13-37
06 - Atracția universală - 1 Tesaloniceni 1 v1-10
07 - Rugăciunea inimii - Romani 15 v1-7
08 - Chemare și cost - Ieremia 1 v1-19
09 - Înzestrare - 1 Corinteni 12 v1-31
10 - Închinare - 1 Corinteni 14 v1-40
11 - Introducere - Efeseni 4 v1-16
12 - Legătura păcii - Efeseni 4 v1-16
13 - Închinare înțeleaptă - Romani 12 v1-21
14 - Legământ I - Fapt.Ap. 1 v12-26, 2 v1-47
15 - Legământ II - Fapte 2 v41-47
16 - Participând cu regularitate la întrunirile bisericii - Evrei 10 v15-25
17 - Introducere - Filipeni 1 v1-30
18 - Propovăduire și purtare - Filipeni 1 v1-30
19 - Preocupare pastorală - 1 Ioan 2 v26-29
20 - Organizare, planificare și conducere I - 1 Corinteni 16 v1-24
21 - Organizare, planificare și conducere II - 1 Corinteni 16 v1-24
22 - Legământ - 2 Cronici 34 v29-33
23 - Legământ I - Înnoirea legământului - Neemia 9 v1-38
24 - Legământ II - Evrei 8 v8-13
25 - Legământ III - Evrei 8 v8-13
26 - Legământ IV - 2 Corinteni 3 v1-18