VALY VĂDUVA

Studiu: Creşterea şi maturizarea creştină - I Trepte de maturizare spirituală

03 - Trepte de creştere şi maturizare spirituală - Genesa 28 v11-13; 2 Petru 1 v3-9

Genesa 28 v11-13; 2 Petru 1 v3-9

"11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.
12. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea.
13. Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
" - Genesa 28 v11-13

"3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4. prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
5. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6. cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7. cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
8. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
" - 2 Petru 1 v3-9

Lista predici din acest studiu:

01 - Importanţa creşterii şi maturizării spirituale - Matei 28 v20
02 - Isaac - portretul copilului făgăduinţei - 2 Timotei 3 v12; Galateni 4 v19
03 - Trepte de creştere şi maturizare spirituală - Genesa 28 v11-13; 2 Petru 1 v3-9
04 - Firea pământească împiedică creşterea şi maturizarea spirituală - Galateni 4 v19
05 - Cum se formează firea pământească - Galateni 5 v16; Romani 8 v5-9
06 - Legea Duhului de viaţă şi legea păcatului şi a morţii - Romani 8 v2
07 - Frângerea de sine - procesul frângerii de sine - Filipeni 3 v10-11
08 - Frângerea de sine - călătoria la cruce - Coloseni 3 v3-4
09 - Frângerea de sine - învăţarea dragostei agape - Galateni 9 v20
10 - Identitatea credinciosului I - 1 Ioan 3 v1-2; Evrei 2 v11-13; 2 Corinteni 5 v21
11 - Identitatea credinciosului II - 2 Corinteni 5 v16-17