PAUL NEGRUŢ

Studiu: Apocalipsa pas cu pas

53 - Hristos, Mirele Bisericii - Apocalipsa 19 v11-21

Apocalipsa 19 v11-21

"11. Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
12. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.
13. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.”
14. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.
15. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”
17. Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18. ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!”
19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
20. Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă.
21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.
" - Apocalipsa 19 v11-21

Lista predici din acest studiu:

01 - Hristosul Bisericii - Apocalipsa 1 v1-20
02 - Biserica din Efes - Apocalipsa 2 v1-7
03 - Biserica din Smirna - Apocalipsa 2 v8-11
04 - Biserica din Pergam - Apocalipsa 2 v12-17
05 - Biserica din Tiatira - Apocalipsa 2 v18-29
06 - Biserica din Sardes - Apocalipsa 3 v1-6
07 - Biserica din Filadelfia - Apocalipsa 3 v7-13
08 - Biserica din Laodicea - Apocalipsa 3 v14-22
09 - Lucrurile care vor fi - Apocalipsa 4 v1-11
10 - Hristosul şi cântarea - Apocalipsa 5 v1-14
11 - Cele şapte peceţi - Apocalipsa 6 v1-17
12 - Prima pecete - Apocalipsa 6 v1-2
13 - A doua pecete - Apocalipsa 6 v1-4; Marcu 13 v1-13
14 - A treia pecete - Apocalipsa 6 v5-6
15 - A patra pecete - Apocalipsa 6 v7-8
16 - A cincea pecete - Apocalipsa 6 v9-11
17 - A şasea pecete - Apocalipsa 6 v12-17
18 - Pecetluirea copiilor lui Dumnezeu - Apocalipsa 7 v1-17
19 - A şaptea pecete - Apocalipsa 8 v1-5
20 - Prima trâmbiţă - Apocalipsa 8 v6-7
21 - A doua şi a treia trâmbiţă - Apocalipsa 8 v8-11
22 - A patra trămbiţă - Apocalipsa 8 v12-13
23 - A cincea trâmbiţă - Apocalipsa 9 v1-12
24 - A şasea trâmbiţă - Apocalipsa 9 v13-21
25 - Să ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu - Apocalipsa 10 v1-11
26 - Dumnezeu măsoară Biserica - Apocalipsa 11 v1-13
27 - Cei doi martori - Apocalipsa 11 v1-13
28 - A şaptea trâmbitţă - Apocalipsa 11 v14-19
29 - Pregătirea Bisericii pentru viitor - Apocalipsa 12 v1-17
30 - Prima şi a doua fiară - Apocalipsa 13 v1-18
31 - Cântarea celor 144 000 - Apocalipsa 14 v1-5
32 - Războiul din cer pentru controlul spiritual - Apocalipsa 14 v6-13
33 - Sfinţire progresivă - Apocalipsa 14 v6-13
34 - Crăciunul văzut din cer - Apocalipsa 12 v1-17
35 - Recapitularea primelor 14 capitole - Apocalipsa 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13; Apocalipsa 14 v1-20
36 - Judecata lui Dumnezeu este încă filtrată - Apocalipsa 15 v1-8
37 - Primul potir - Apocalipsa 16 v1-2
38 - Al doilea şi al treilea potir - Apocalipsa 16 v3-7
39 - Al patrulea potir - Apocalipsa 16 v8-9
40 - Al patrulea şi al cincilea potir - Apocalipsa 16 v8-11
41 - Al şaselea potir I - Apocalipsa 16 v12
42 - Al şaselea potir II - Apocalipsa 16 v12-16
43 - Al şaptelea potir - Apocalipsa 16 v17
44 - Femeia stricată I - Apocalipsa 17 v1-18
45 - Femeia stricată II - Apocalipsa 17 v1-18
46 - Colaboratorii lumii acesteia - Apocalipsa 17 v1-18
47 - De cine şi de ce iţi legi inima - Apocalipsa 18 v1-8
48 - Când se declanşează judecata - Apocalipsa 18 v1-24
49 - Formele judecăţii divine - Apocalipsa 18 v1-24
50 - Logodna Bisericii cu Mirele Isus - Apocalipsa 19 v1-16
51 - Intrarea lui Isus în Ierusalim - Florii - Apocalipsa 19 v1-9
52 - Moartea şi învierea lui Hristos - Paştele - Apocalipsa 13 v1-18
53 - Hristos, Mirele Bisericii - Apocalipsa 19 v11-21
54 - Concepţii privind mia de ani - Apocalipsa 20 v1-3
55 - Legarea Satanei - Apocalipsa 20 v1-10
56 - Ce este moartea? - Apocalipsa 20 v4
57 - Judecata după fapte - Apocalipsa 20 v11-15
58 - Criza de la mijlocul drumului - Apocalipsa 21 v1
59 - Cum va fi in cer? - Apocalipsa 21 v1-27
60 - Cum să ne purtăm pe cale? - Apocalipsa 22 v1-21
61 - Lucrurile care vor mai fi - Apocalipsa 22 v6-21