"1. În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus;
 
2. şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.”
 
3. Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
 
4. pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”
 
5. Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.
 
6. Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod.
 
7. De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.
 
8. Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
 
9. Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
 
10. Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă.
 
11. Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mama sa.
 
12. Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.
 
" - Matei 14 v1-12