MOISE ARDELEAN
Pocăinţa din Samaria - Ioan 4 v1-15
Click pe acest buton daca doriți să ascultați acest mesaj și între timp sa continuați sa navigați în site.
"1. Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan. 2. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui. 3. Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. 4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. 6. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. 7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. 9. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. – 10. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” 11. „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? 12. Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?” 13. Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. 14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” 15. „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.” " - Ioan 4 v1-15