LAZĂR GOG
Studiu: Apocalipsa
11 - Biserica şi Israel - Apocalipsa 21 v10-14; Romani 11 v23-24
Click pe acest buton daca doriți să ascultați acest mesaj și între timp sa continuați sa navigați în site.
" ... 10. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, 11. având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de jasp, străvezie ca cristalul. 12. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi, la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. 13. Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi, şi spre apus, trei porţi. 14. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. " - Apocalipsa 21 v10-14
" ... 23. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. 24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor? " - Romani 11 v23-24
Toate predicile din acest studiu
- 01 - Studiu introductiv - Apocalipsa 1 v1-6
- 02 - Biserica din Efes - Apocalipsa 2 v1-7
- 03 - Biserica din Smirna - Apocalipsa 2 v8-11
- 04 - Biserica din Pergam - Apocalipsa 2 v12-17
- 05 - Biserica din Tiatira - Apocalipsa 2 v18-29
- 06 - Biserica din Sardes - Apocalipsa 3 v1-6
- 07 - Biserica din Filadelfia - Apocalipsa 3 v7-13
- 08 - Biserica din Laodicea - Apocalipsa 3 v14-22
- 09 - Identitatea celor 24 de bătrâni - Apocalipsa 4 v1-5
- 10 - Identitatea celor patru făpturi vii - Apocalipsa 4 v6-11
- 11 - Biserica şi Israel - Apocalipsa 21 v10-14; Romani 11 v23-24
- 12 - Cartea din cer - Apocalipsa 5 v1-10
- 13 - Judecata pământului şi cei patru cai - Apocalipsa 6 v1-8
- 14 - Pecetea a cincea şi a şasea - Apocalipsa 6 v9-17, 7 v1-4, 13-14
- 15 - Răpirea Miresei I - Matei 24 v1-14
- 16 - Răpirea Miresei II - Apocalipsa 11 v15-19
- 17 - Răpirea Miresei III - Apocalipsa 3 v10-11
- 18 - Răpirea Miresei IV - Matei 25 v31-40
- 19 - Răpirea Miresei V - Apocalipsa 19 v6-9
- 20 - Cele şapte trâmbiţe I - Apocalipsa 8 v1-13
- 21 - Cele şapte trâmbiţe II - Apocalipsa 9 v1-4, 13-15
- 22 - Cele şapte trâmbiţe şi cei doi martori III - Apocalipsa 10 v1-11
- 23 - Balaurul, femeia şi copilul - Apocalipsa 12 v1-17
- 24 - Fiara apocaliptică - fiara din mare - Apocalipsa 13 v1-10
- 25 a - Fiara apocaliptică - fiara din pământ - Apocalipsa 13 v11-18
- 25 b - Unul luat altul lăsat - Luca 17 v22-37
- 26 - Ştim şi nu ştim - Apocalipsa 14 v15-16; Matei 24 v36-44
- 27 - Teascul mâniei divine - Apocalipsa 14 v17-20
- 28 - Înţelegi tu toate acestea? - Matei 13 v1-58
- 29 - Babilonul economic - Apocalipsa 18 v1-4
- 30 - Babilonul istoric - Apocalipsa 17 v3-7
- 31 - Nunta Mielului - Apocalipsa 19 v1-9
- 32 - Profeţii la zi - Ioan 11 v5-19
- 33 - Locuitorii mileniului şi forma de guvernare - Isaia 2 v1-4
- 34 - Închinarea în timpul mileniului - Isaia 12 v1-6
- 35 - Relaţia dintre sfinţii inviaţi şi vii în mileniu - Evrei 11 v8-13, 39-40
- 36 - Sfârşitul mileniului şi începutul eternităţii - Apocalipsa 20 v1-5
- 37 - Semne cereşti şi înţelesul lor biblic - Apocalipsa 6 v12-14, 8 v12-13
- 38 - Imitare şi opoziţie - Christos şi anticrist - Matei 16 v13-18
- 39 - Ce va găsi El la sfârşit? - Luca 18 v1-8
- 40 - Planul divin - 7000 - Ioan 2 v1-5
- 41 - Ce vom zice dar? - Efeseni 4 v1-6, 11-15