TED DORU POPE

Studiu: Apocalipsa

21 - A şaptea trâmbiţă - Apocalipsa 11 v13-19

Apocalipsa 11 v13-19

"13. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
14. A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.
15. Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
16. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu,
17. şi au zis: „Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule atotputernice care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti.
18. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
19. Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare.
" - Apocalipsa 11 v13-19

Lista predici din acest studiu:

01 - Introducere - Apocalipsa 1 v19
02 - Din anticamera cerului în camera tronului - Apocalipsa 4 v1-11
03 - Marea plecare - Apocalipsa 4 v1-11
04 - Centralitatea scaunului de domnie I - Apocalipsa 4 v1-11
05 - Centralitatea scaunului de domnie II - Apocalipsa 4 v1-11
06 - O carte de aducere aminte - Apocalipsa 5 v1-14
07 - Leul este miel - Apocalipsa 5 v1-6
08 - Meritele lui Isus - Apocalipsa 5 v1-21
09 - Calul alb - Apocalipsa 6 v1-8
10 - Cei patru cai ai apocalipsei I - Apocalipsa 6 v1-8
11 - Cei patru cai ai apocalipsei II - Apocalipsa 6 v1-8
12 - Pecetea a cincea - Apocalipsa 6 v9-11
13 - Pecetea a şasea - Apocalipsa 6 v12-17
14 - Evanghelişti evrei - Apocalipsa 7 v1-8
15 - Scăpaţi, dar ca prin foc - Apocalipsa 7 v9-17
16 - Când cerul tace - Apocalipsa 8 v1-6
17 - Trompete şi pedepse - Apocalipsa 8 v7-13
18 - Când se revarsă iadul pe pământ - Apocalipsa 9 v1-21
19 - Părtaşi dintre dulce şi amar - Apocalipsa 10 v1-11
20 - Cei doi măslini - Apocalipsa 11 v1-12
21 - A şaptea trâmbiţă - Apocalipsa 11 v13-19
22 - Femeia şi balaurul - Apocalipsa 12 v1-17
23 - Nesfânta treime - Apocalipsa 13 v1-9
24 - Prima fiară I - Apocalipsa 13 v1-9
25 - Prima fiară II - Apocalipsa 13 v10-18
26 - Cei 144 de mii - Apocalipsa 14 v1-5
27 - Mesagerii lui Dumnezeu - Apocalipsa 14 v6-11
28 - La seceriş - Apocalipsa 14 v14-20
29 - Pe Locuri! Fiţi gata! Start! - Apocalipsa 15 v1-8
30 - Armaghedon - Apocalipsa 16 v1-20
32 - La judecata unei religii II - Apocalipsa 17 v1-18
33 - La judecata unei religii III - Apocalipsa 17 v7-14
34 - Căderea Babilonului I - Apocalipsa 18 v1-8
35 - Căderea Babilonului II - Apocalipsa 18 v9-24
36 - Aleluia! A Domnului este răzbunarea - Apocalipsa 19 v1-10
37 - A doua venire - Apocalipsa 19 v12-21
38 - Domnia de o mie de ani - Apocalipsa 20 v1-6
39 - O mie de ani cu Isus - Apocalipsa 20 v4-15
40 - Cum este cerul? - Apocalipsa 21 v1-5
41 - Cele două invitaţii supreme - Apocalipsa 22 v1-21