TED DORU POPE

Studiu: Apocalipsa

19 - Părtaşi dintre dulce şi amar - Apocalipsa 10 v1-11

Apocalipsa 10 v1-11

"1. Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.
2. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ
3. şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.
4. Şi, când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!”
5. Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer
6. şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,
7. ci, că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor.
8. Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”
9. M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”
10. Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o; în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
11. Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”
" - Apocalipsa 10 v1-11

Lista predici din acest studiu:

01 - Introducere - Apocalipsa 1 v19
02 - Din anticamera cerului în camera tronului - Apocalipsa 4 v1-11
03 - Marea plecare - Apocalipsa 4 v1-11
04 - Centralitatea scaunului de domnie I - Apocalipsa 4 v1-11
05 - Centralitatea scaunului de domnie II - Apocalipsa 4 v1-11
06 - O carte de aducere aminte - Apocalipsa 5 v1-14
07 - Leul este miel - Apocalipsa 5 v1-6
08 - Meritele lui Isus - Apocalipsa 5 v1-21
09 - Calul alb - Apocalipsa 6 v1-8
10 - Cei patru cai ai apocalipsei I - Apocalipsa 6 v1-8
11 - Cei patru cai ai apocalipsei II - Apocalipsa 6 v1-8
12 - Pecetea a cincea - Apocalipsa 6 v9-11
13 - Pecetea a şasea - Apocalipsa 6 v12-17
14 - Evanghelişti evrei - Apocalipsa 7 v1-8
15 - Scăpaţi, dar ca prin foc - Apocalipsa 7 v9-17
16 - Când cerul tace - Apocalipsa 8 v1-6
17 - Trompete şi pedepse - Apocalipsa 8 v7-13
18 - Când se revarsă iadul pe pământ - Apocalipsa 9 v1-21
19 - Părtaşi dintre dulce şi amar - Apocalipsa 10 v1-11
20 - Cei doi măslini - Apocalipsa 11 v1-12
21 - A şaptea trâmbiţă - Apocalipsa 11 v13-19
22 - Femeia şi balaurul - Apocalipsa 12 v1-17
23 - Nesfânta treime - Apocalipsa 13 v1-9
24 - Prima fiară I - Apocalipsa 13 v1-9
25 - Prima fiară II - Apocalipsa 13 v10-18
26 - Cei 144 de mii - Apocalipsa 14 v1-5
27 - Mesagerii lui Dumnezeu - Apocalipsa 14 v6-11
28 - La seceriş - Apocalipsa 14 v14-20
29 - Pe Locuri! Fiţi gata! Start! - Apocalipsa 15 v1-8
30 - Armaghedon - Apocalipsa 16 v1-20
32 - La judecata unei religii II - Apocalipsa 17 v1-18
33 - La judecata unei religii III - Apocalipsa 17 v7-14
34 - Căderea Babilonului I - Apocalipsa 18 v1-8
35 - Căderea Babilonului II - Apocalipsa 18 v9-24
36 - Aleluia! A Domnului este răzbunarea - Apocalipsa 19 v1-10
37 - A doua venire - Apocalipsa 19 v12-21
38 - Domnia de o mie de ani - Apocalipsa 20 v1-6
39 - O mie de ani cu Isus - Apocalipsa 20 v4-15
40 - Cum este cerul? - Apocalipsa 21 v1-5
41 - Cele două invitaţii supreme - Apocalipsa 22 v1-21