"14. De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.
15. Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată; judecaţi voi singuri ce spun.
16. Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
17. Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.
18. Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtăşire cu altarul?
19. Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva?
20. Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.
21. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.
22. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?
23. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.
24. Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.
25. Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.
26. Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”
27. Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.
28. Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”
29. Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci de ce să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia?
30. Dacă mănânc, aducând mulţumiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru pentru care mulţumesc?
31. Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
32. Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.
33. După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.
" - 1 Corinteni 10 v14-33