"1. În noaptea aceea, împăratul n-a putut să doarmă şi a poruncit să-i aducă lângă el cartea aducerilor aminte, Cronicile. Le-au citit înaintea împăratului,
2. şi s-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtan şi Tereş, cei doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, care voiseră să întindă mâna asupra împăratului Ahaşveroş.
3. Împăratul a zis: „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?” – „Nu i s-a făcut nimic”, au răspuns cei ce slujeau împăratului.
4. Atunci împăratul a zis: „Cine este în curte?” – Haman venise în curtea de afară a casei împăratului să ceară împăratului să spânzure pe Mardoheu pe lemnul pe care-l pregătise pentru el. –
5. Slujitorii împăratului i-au răspuns: „Haman este în curte.” Şi împăratul a zis: „Să intre.”
6. Haman a intrat, şi împăratul i-a zis: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?” Haman şi-a zis în sine: „Pe cine altul decât pe mine ar vrea împăratul să-l cinstească?”
7. Şi Haman a răspuns împăratului: „Omului pe care vrea împăratul să-l cinstească
8. trebuie să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă împăratul, şi calul pe care călăreşte împăratul şi să i se pună cununa împărătească pe cap.
9. Să se dea haina şi calul uneia din căpeteniile de seamă ale împăratului, apoi să îmbrace cu haina pe omul acela pe care vrea să-l cinstească împăratul, să-l plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetăţii şi să se strige înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!”
10. Împăratul a zis lui Haman: „Ia îndată haina şi calul, cum ai zis, şi fă aşa iudeului Mardoheu, care şade la poarta împăratului. Nu lăsa nefăcut nimic din ce ai spus.”
11. Şi Haman a luat haina şi calul, a îmbrăcat pe Mardoheu, l-a plimbat călare pe cal prin locul deschis al cetăţii şi a strigat înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!”
12. Mardoheu s-a întors la poarta împăratului, şi Haman s-a dus în grabă acasă, mâhnit şi cu capul acoperit.
13. Haman a istorisit nevestei sale, Zereş, şi tuturor prietenilor săi tot ce i se întâmplase. Şi înţelepţii lui şi nevasta sa, Zereş, i-au zis: „Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început să cazi, este din neamul iudeilor, nu vei putea face nimic împotriva lui, ci vei cădea înaintea lui.”
14. Pe când îi vorbeau ei încă, au venit famenii împăratului şi au luat îndată pe Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera.
" - Estera 6 v1-14