"1. Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.
2. Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul.
3. Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astarteile, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui; şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”
4. Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii şi Astarteile şi au slujit numai Domnului.
5. Samuel a zis: „Strângeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.”
6. Şi s-au strâns la Miţpa. Au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului, şi au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.
" - 1 Samuel 7 v1-6