"14. Atunci Petru s-a sculat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!
15. Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.
16. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:
17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!
18. Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.
19. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
20. soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
21. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
" - Fapte 2 v14-21