DANIEL CHIU

Studiu: Romani

19 - Sfinţirea - depăşirea disperării - Romani 7 v1-25

Romani 7 v1-25

"1. Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el?
2. Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.
3. Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.
4. Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
5. Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.
6. Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
7. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”
8. Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.
9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.
10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.
11. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.
12. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.
14. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.
15. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
16. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
17. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
18. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
20. Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
22. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;
23. dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.
24. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?
25. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.
" - Romani 7 v1-25

Lista predici din acest studiu:

01 - Introducere la studiul Romani - Romani 1 v1-17
02 - Autorul epistolei - Pavel - Romani 1 v1-2
03 - Destinatarii epistolei - preaiubiţi - Romani 1 v1-7
04 - Evanghelia lui Dumnezeu - Romani 1 v1-4
05 - Legăturile frăţeşti - Romani 1 v8-15
06 - Structura epistolei - Romani 1 v9-17
07 - Marile adevăruri creştine - Romani 1 v16-17
08 - Mânia lui Dumnezeu - Romani 1 v18-32
09 - Moraliştii condamnaţi - Romani 2 v1-16
10 - Iudeii sub condamnare - Romani 2 v17-29
11 - Obiecţii faţă de Evanghelie - Romani 3 v1-8
12 - Condamnare şi salvare - Romani 3 v9-24
13 - Socotiţi neprihăniţi - Romani 3 v19-30
14 - Credinţa lui Avraam - Romani 4 v1-25
15 - Roadele neprihănirii - Romani 5 v1-11
16 - Doi reprezentanţi ai omenirii - Romani 5 v12-21
17 - Sfinţirea - rezultatul neprihănirii - Romani 6 v1-14
18 - Sfinţirea - roada neprihănirii - Romani 6 v15-23
19 - Sfinţirea - depăşirea disperării - Romani 7 v1-25
20 - Sfinţirea - lucrarea Duhului - Romani 8 v1-11
21 - Umblarea prin Duhul - Romani 8 v12-27
22 - Securitatea celui mântuit - Romani 8 v28-39
23 - Ce avem în Hristos? - Romani 8 v1-39
24 - Suveranitatea divină - Romani 9 v1-33
25 - Responsabilitatea umană - Romani 10 v1-21
26 - Rămăşiţa lui Israel - Romani 11 v1-16
28 - Aducerea trupului ca jertfă - Romani 12 v1-2
29 - Transformarea credinciosului - Romani 12 v1-2
30 - Slujirea în trup a credinciosului - Romani 12 v3-8
31 - Slujirea în dragoste - Romani 12 v9-16
32 - Iubirea vrăşmaşilor - Romani 12 v14-21
33 - Creştinul şi autorităţile - Romani 13 v1-7
34 - Nădejdea creştină - Romani 13 v7-14
35 - Îngăduinţa creştină - Romani 14 v1-12
36 - Libertatea creştină - Romani 14 v13-23
37 - Datoria creştină - Romani 15 v1-7
38 - Hristos - slujitorul taierii împrejur - Romani 15 v8-33
39 - Viziunea evanghelizării lumii - Romani 15 v14-33
40 - Încheierea la Romani - Romani 16 v1-27